De ce mă strângi în pumnul tău?

Nu știu la ce s-a gândit Elena Farago dar aș putea să pariez, dacă aș avea unde, că nu la ce strânge fetița asta in manuta… Sau, wtf, cine știe?!? 🙄😉

Las “Gândăcelul” aici, că, poate, nu-l cunoașteți. Asa ca, am râs puțin dar acum ne si culturalizăm puțin, mai mult.

– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare,
De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și mila trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,

Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…

Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!…

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de far-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!